Noi detalii privind zborul Boeing 777 al Malaysia Airlines

de Cuget Liber Duminică, 02 August 2015 173
Site-ul foxnews.com citează Sky News, care a anunțat că fragmentul a fost descoperit la sud de orașul Saint-Denis, respecitv într-o altă zonă decât cea în care a fost găsit fragmentul identificat ca fiind un "flaperon" de Boeing 777 - un flaps de pe aripile unui avion pe care piloții îl acționează la decolare sau la aterizare.
Fragmentul de avion descoperit săptămâna aceasta pe o plajă din Réunion a fost adus cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris, sâmbătă dimineața, de unde urma să fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat.
Fragmentul găsit miercuri este al unui avion Boeing 777, cel mai probabil al aeronavei malaysiene dispărute în martie 2014, a declarat, vineri, Abdul Aziz Kaprawi, adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor.
Adus într-o cutie, fragmentul, cu o lungime de doi metri și o lățime de un metru, urma să fie transportat rutier, sub escorta jandarmilor, la Balma, în apropiere de Toulouse, unde va fi analizat începând de miercuri.
Bucăți dintr-o valiză maro, găsite joi în apropierea fragmentului de epavă, vor fi, de asemenea, expertizate într-un laborator al jandarmeriei situat în apropiere de Paris, potrivit Parchetului din Paris.
Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care asigura zborul 370 (MH370) de la Kuala Lumpur la Beijing a dispărut de pe radare pe 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord, scrie realitatea.net
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei