Norvegia va accelera vaccinările pentru a limita extinderea variantei Omicron

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 14 Decembrie 2021 130
Norvegia va înăspri restricţiile pentru Covid-19 şi va accelera vaccinările pentru a limita extinderea aşteptată a variantei Omicron, a anunţat luni premierul Jonas Gahr Stoere, transmite Reuters, citată de News.ro. Prezentând a patru rundă de măsuri din ultimele două săptămâni, guvernul a anunţat interzicerea servicii alcoolului în baruri şi restaurante, închiderea sălilor de fitness şi a piscinelor pentru majoritatea utilizatorilor şi reguli mai stricte în şcoli, între alte măsuri.
"Nu există nicio îndoială - noua variantă schimbă regulile. De aceea trebuie să acţionăm rapid şi trebuie să acţionăm din nou. Pentru mulţi, acest lucru se va simţi ca o izolare, dacă nu a societăţii, atunci a vieţii lor şi a mijloacelor de existenţă", a declarat Stoere într-o conferinţă de presă.”
Marea Britanie a înregistrat luni primul deces confirmat public la nivel global din cauza tulpinii Omicron care se răspândeşte rapid. Noile restricţii ale Norvegiei ar putea pune sub semnul întrebării planul băncii centrale de a majora ratele dobânzilor în cursul acestei săptămâni, potrivit DNB Markets. Moneda coroanei s-a depreciat cu 0,9% luni, pe măsură ce au apărut ştiri despre noile măsuri. Pentru a accelera vaccinarea cu doze de rapel, guvernul a spus că forţele armate, precum şi farmaciile, vor ajuta la campania de inoculare.
În acelaşi timp, restricţiile vor fi aplicate mai pe scară mai largă, a adăugat guvernul.Norvegia stabileşte recorduri atât în ceea ce priveşte noile infecţii cu Covid-19, cât şi în ceea ce priveşte spitalizările, parţial din cauza răspândirii Omicron, care ar urma să devină varianta dominantă în zilele următoare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei