O comoară tracică, de o valoare inestimabilă, a fost descoperită de arheologi

de Cuget Liber Vineri, 09 Noiembrie 2012 613
Bulgarii au găsit o comoară, de pe vremea tracilor. Un cufăr cu obiecte din aur, descoperit  într-o necropolă veche din nord-estul țării. Arheologii care au scos-o la lumină spun că datează din secolul al treilea sau al patrulea î.e.n.
O diademă ornată cu capete de leu și de animale imaginare, brățări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii, și diverse podoabe din fire de păr de cal.
Toate obiecte ale geților, unul dintre triburile de traci care au trăit în sud-estul Europei, din al doilea mileniu înaintea erei noastre până în secolul al treilea, era noastră. Comoara a fost găsită într-o zonă considerată a fi fost locuită la apogeul culturii geților.
Arheologii bulgari sunt convinși că vor găsi în această zonă și un mormânt al unui rege trac. Oricum, descoperirea de acum arată splendoarea culturii geților. Un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influențat alte culturi din vestul Europei, precum cea a celților. Triburile celte au lăsat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramică, mai spun arheologii bulgari. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei