O femeie de afaceri celebră, arestată. Și-a ucis fiica și a incendiat cadavrul

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 297
O femeie de afaceri celebră din India a fost arestată, fiind acuzată că și-ar fi ucis fiica și a incendiat cadavrul, pentru că aceasta ar fi avut o relație cu fratele ei vitreg.

Indrani Mukerjea, fost directot al rețelei de televiziune INX Media, a fost arestată, la sfârșitul lunii august, pentru uciderea fiicei sale, Sheena Bora. Tânăra de 25 de ani a dispărut în urmă cu trei ani, însă cadavrul său a fost identificat recent, ca urmare a unor analiza ADN, relatează The Guardian.
Conform poliției indiene, Indrani Mukerjea și cei doi complici ai ei și-ar fi recunoscut faptele, însă avocații ei neagă acest lucru și susțin că femeia este nevinovată.
Sheena Bora s-a născut ca urmare a unei relații pe care Indrani Mukerjea a avut-o în tinerețe. Copilul a fost adoptat de bunici și toată lumea credea că este sora mai mică a Indraniei Mukerjea.
După o primă căsătorie eșuată, Indrani Mukerjea s-a căsătorit cu Peter Mukerjea, un celebru mogul media din Mumbai. Cei doi au înființat împreună o rețea de televiziune.
În 2012, Sheena Bora ar fi avut o relație cu fratele ei vitreg, respectiv fiul lui Peter Mukerjea, dintr-o relație anterioară. Tânăra a dispărut la scurt timp, iar familia a susținut că ar fi plecat la studii în SUA.
Trupul ei a fost descoperit în mai 2012, însă identitatea victimei nu a fost stabilită la vremea respectivă, cadavrul fiind stropit cu benzină și ars. În urma unui pont anonim, poliția indiană a descoperit recent că victima era Sheena Bora. Mai mult, analizele ADN au arătat că Sheena era fiica Indraniei Mukerjea, nu sora acesteia, așa cum se credea.
Sursa: libertatea.ro


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei