Olanda și-ar putea utiliza dreptul de veto împotriva aderării României la Schengen

de Cuget Liber Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 383
Olanda s-ar putea pronunța împotriva deciziei europene de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen, a declarat ministrul olandez al imigrației, Gerd Leers, potrivit Agerpres.Comisia Europeană va dezbate această chestiune săptămâna viitoare, iar Olanda se va folosi de dreptul său de veto în cazul în care se va prefigura o posibilă aderare a celor două țări, a afirmat Gerd Leers în Parlamentul de la Haga. Ministrul imigrației și-a exprimat îngrijorarea că cele două țări nu depun suficiente eforturi pentru combaterea corupției, situație confirmată de raportul Comisiei din vara aceasta. Pe de altă parte, Gerd Leers intenționa să propună, vineri, colegilor săi de cabinet cinci proiecte de lege vizând înăsprirea politicii în materie de solicitări de azil, scrie ziarul "De Telegraaf". Ministrul olandez susține că dorește măsuri mai dure care să-i vizeze pe străinii infractori și pe cei aflați ilegal în țară. El dorește astfel să accelereze procesul de deportare pentru străinii care au probleme cu legea. Străinii care se află în Olanda de mai puțin de trei ani ar risca astfel să fie deportați după ce au petrecut o singură zi în închisoare, notează sursa citată.
Taguri

Comentează știrea

rex
17 septembrie 2011
bravos ministrule

Ce viziune, cat adevar la acest brav ministru (pregatirea scolara si-a spus cuvantul)= rezultatul este raspunsul Olandei si al Finlandei.

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei