Opoziția ucraineană susține că Viktor Ianukovici pregătește aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

de Cuget Liber Luni, 09 Decembrie 2013 101
Opoziția ucraineană a afirmat, sâmbătă, că președintele Viktor Ianukovici, la presiunea tot mai mare a străzii după o vizită cu o zi înainte în Rusia, intenționează să semneze în viitorul apropiat un acord de aderare a Ucrainei la Uniunea Vamală, inițiată de Moscova.
"Potrivit informațiilor noastre, proiectul unui acord privind parteneriatul strategic cu Rusia este pregătit, el a fost parafat, dar Ianukovici nu a îndrăznit să îl semneze", a declarat unul dintre liderii opoziției, Arseni Iațeniuk, în cadrul unei conferințe de presă, la Kiev.
"El intenționează să facă acest lucru la 17 decembrie, la Moscova, unde este prevăzută în ziua respectivă o reuniune a comisiei interstatale ruso-ucrainene", a afirmat Iațeniuk, potrivit căruia documentul prevede tocmai aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală.
"Semnarea oricărui acord de creare a unei noi Uniuni Sovietice va conduce la scindare în țară și va provoca manifestații de protest de anvergură mult mai mare decât cele care au reunit în ultimele zile mii de persoane pe străzile din Kiev", a avertizat el.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei