Peste jumătate dintre clădirile din Fâşia Gaza, avariate sau distruse de la începutul conflictului

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 31 Ianuarie 2024 1515
Cel puţin jumătate dintre clădirile din Fâşia Gaza au fost avariate sau distruse de la începutul conflictului din acest teritoriu, acum aproape patru luni, arată un raport realizat de universităţi din SUA consultat de BBC, informează agenţia DPA.
Potrivit datelor culese de sateliţi, între 144.000 şi 175.000 de clădiri din Fâşia Gaza au suferit avarii sau au fost complet distruse începând din 7 octombrie 2023, ceea ce înseamnă între 50% şi 61% din totalul imobilelor din teritoriul palestinian.
Imaginile analizate de Corey Scher de la City University din New York şi Jamon Den Hoek de la Universitatea de stat din Oregon mai indică şi că bombardamentele s-au înteţit în sudul şi centrul Gazei de la începutul lui decembrie.
Principalul oraş din sudul Fâşiei Gaza, Khan Younis, unde oficialii israelieni cred că se află fieful liderilor militari ai Hamas, a fost lovit deosebit de puternic. Zone rezidenţiale întregi din toată Fâşia Gaza au fost devastate, foste străzi comerciale aglomerate au fost transformate în ruină, au fost distruse universităţi şi terenuri agricole au fost ciopârţite.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei