Preşedintele Joe Biden va primi vaccinul actualizat anti-COVID-19

de Mircea GHIȚĂ Luni, 24 Octombrie 2022 89
Preşedintele american Joe Biden va primi marţi vaccinul anti-COVID-19 adaptat pentru a combate varianta Omicron şi i-a îndemnat pe americani să se vaccineze cu doza booster actualizată, a declarat asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, relatează Reuters.
Până săptămâna trecută, doar 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că nu este suficient.
„Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte şi să obţină vaccinul actualizat cât mai curând posibil”, a declarat ea.
Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au anunţat săptămâna trecută că 4,5 milioane de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, cea mai mare creştere săptămânală după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă şi cu aproximativ 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă.
Statele Unite au început să ofere în luna septembrie vaccinul anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirusului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei