Alegeri europarlamentare. Marine Le Pen vrea o apropiere de Giorgia Meloni

de Sorin MIHALACHE Luni, 27 Mai 2024 99
Marine Le Pen, lidera grupului partidului de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN) din legislativul francez şi fostă preşedintă a partidului, a declarat că doreşte o cooperare mai strânsă cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie, transmite agenţia DPA.
„Acum este momentul să ne unim”, a declarat Marine Le Pen pentru cotidianul italian „Corriere della Sera”, cu prilejul unui eveniment de campanie desfăşurat în nordul Franţei.
Formaţiunea lui Le Pen este aşteptată să învingă partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron la alegerile pentru Parlamentul European, ca parte a unei ascensiuni mai ample a partidelor de extrema dreaptă în câteva ţări din UE.
„Dacă vom avea succes, putem deveni al doilea cel mai mare grup în Parlamentul European. Cred că o astfel de ocazie n-ar trebui ratată”, a subliniat Marine Le Pen.
Întrebată ce are să-i transmită şefei guvernului italian, Le Pen a răspuns că ea şi Giorgia Meloni sunt de acord în problemele cheie. „O alianţă ar fi cu adevărat de ajutor”, a spus ea.
Cele două politiciene aparţin unor grupuri diferite în Parlamentul European.
Adunarea Naţională, partidul lui Le Pen, face parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID), în timp ce Fratelli d'Italia, formaţiunea cu rădăcini neofasciste a lui Meloni, aparţine grupului Reformiştilor şi Conservatorilor Europeni.
O ruptură majoră s-a produs în grupul ID din cauza Alternativei pentru Germania (AfD). Factorul declanşator a fost declaraţia capului de listă al AfD pentru alegerilor europarlamentare, Maximilian Krah, conform căreia nu toţi membrii organizaţiei naziste SS au fost criminali.
Declaraţia a fost denunţată de partidul lui Le Pen, care încearcă să se scuture de reputaţia de antisemitism, şi în cele din urmă a dus la expulzarea AfD din grupul ID.
Observatorii consideră că Le Pen vrea să se apropie de Meloni şi partidul ei pentru a crea noi alianţe în Europa după sciziunea din grupul ID. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei