Primarul orașului Ankara și-a anunțat demisia

de Cuget Liber Miercuri, 25 Octombrie 2017 136
Primarul capitalei Ankara, Melih Gokcek, în funcție din 1994, a anunțat luni că va demisiona, într-un context de presiuni exercitate de președintele Recep Tayyip Erdogan care caută să își întărească puterea și să reînnoiască rândurile partidului său în perspectiva alegerilor din 2019, relatează AFP. 

Melih Gokcek, 68 de ani, primarul din Turcia având la activ cel mai lung mandat, este unul dintre cei trei edili ai unor mari orașe turce care au rezistat până în prezent apelurilor președintelui Erdogan de a demisiona.

"Dacă Allah dorește, voi reuni sâmbătă consiliul municipal al orașului, le voi spune la revedere membrilor prieteni ai consiliului și îmi voi da demisia", a scris pe Twitter Gokcek la finalul unei întâlniri cu președintele Erdogan la palatul prezidențial.

Săptămâna trecută, Recep Tayyip Erdogan a făcut să se înțeleagă clar că primarul Ankarei trebuie să asculte îndemnul său de a demisiona.

"Ceea ce este necesar trebuie făcut într-o scurtă perioadă de timp", a spus el, avertizând că Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamist-conservator) va lua măsuri împotriva primarilor care nu îi ascultă ordinele. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei