Primele imagini cu Batmobilul din "The Batman", publicate de regizorul filmului

de Cuget Liber Joi, 05 Martie 2020 105
Regizorul Matt Reeves a publicat online primele imagini cu noua mașină a lui Batman, pe care a proiectat-o, în care apare și costumul complet pe care îl poartă personajul interpretat de Robert Pattinson. Fotografiile făcute pe platourile de filmare pentru "The Batman" au fost lansate după ce, în ultimele săptămâni, fanii francizei speculau că Batmobilul ar putea lipsi din viitorul lungmetraj.
Mașina lui Batman a apărut prima dată în benzile desenate din 1939, având culoarea roșie. Acum este prima dată de la "Batman" (1966) și serialul TV omonim când vehiculul păstrează forma unei mașini obișnuite. Cele folosite în "Batman" (1989) și "Batman Returns" (1992), regizate de Tim Burton, rămân emblematice pentru franciză. Joel Schumacher a mers mai departe, imaginându-și pentru filmele "Batman Forever" (1995) și "Batman & Robin" (1997) modele fanteziste.
Lungmetrajul "The Batman", producție Warner Bros. - DC Comics, este programat să fie lansat pe 25 iunie 2021. Robert Pattinson interpretează rolul principal, iar Zoë Kravitz este Catwoman.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei