Raport ONU: 6,5 milioane de sirieni și-au abandonat locuințele din cauza războiului

de Cuget Liber Miercuri, 06 Noiembrie 2013 115
ONU a anunțat că numărul sirienilor nevoiți să-și abandoneze casele din cauza războiului a înregistrat o creștere foarte mare, atingând de-acum 6,5 milioane de persoane.
În total, 9,3 milioane de sirieni au de-acum nevoie de ajutor umanitar pentru a supraviețui, față de 6,8 milioane în septembrie, iar 6,5 milioane de sirieni au fost nevoiți să-și abandoneze casele, față de 4,25 de milioane în septembrie, a precizat Valerie Amos, coordonatoarea operațiunilor umanitare ONU, în fața membrilor Consiliului de Securitate.
De asemenea, numărul total al refugiaților sirieni va atinge 3 milioane până la sfârșitul anului, apreciază Națiunile Unite.
Având în vedere faptul că unele țări vecine nu mai pot face față afluxului de refugiați sirieni, precum Iordania, care a avertizat în acest sens, Valerie Amos a îndemnat Consiliul de Securitate să exercite mai multă presiune pentru a permite transportarea ajutorului umanitar în centrul țării.
Peste 100.000 de sirieni au murit de la începutul conflictului, în martie 2011, iar "situația continuă să se deterioreze rapid și inexorabil", a anunțat Amanda Pitt, purtătoarea de cuvânt a lui Valerie Amos. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei