Militanți ai societății civile din Kosovo au agățat marți 300 de cravate de grilajul din fața clădirii guvernului, pentru a protesta împotriva recentei decizii a premierului kosovar Ramush Haradinaj de a-și dubla salariul."Trebuie să fiu la nivelul responsabilităților mele. Sunt obligat să port cravată, nu pot să ies oricum, trebuie să am o cămașă", a declarat săptămâna trecută Ramush Haradinaj într-un interviu, justificând majorarea salariului său, informează AFP, preluat de Agerpres.
Haradinaj, care a prezentat recent în fața parlamentului raportul pentru primele 100 de zile ale mandatului său în fruntea guvernului, a făcut ca printre primele decizii votate să fie și cea privind majorarea salariului său de la 1.500 la 3.000 de euro pe lună.
Reacționând la această măsură, militanți din ONG-ul "Beyond the wall" (în spatele zidului) au organizat o chetă de cravate destinate premierului.
"Ramush Haradinaj este premierul oamenilor săraci care câștigă 200 de euro pe lună", a declarat Kushtrim Mehmeti, un responsabil al ONG-ului. "El nu trebuie să uite că reprezintă oameni a căror problemă nu este cravata, ci sărăcia", a subliniat acesta.
Inițiativa, al cărei scop este de a ironiza "nevoia lui Haradinaj de a arăta bine", a fost susținută de numeroși oameni, care au donat cravate.
Kosovo este unul dintre cele mai săraci teritorii ale Europei, cu o rată de șomaj de circa 30% și un procent similar de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie relativă. Opt la sută dintre kosovari se află într-o situație de sărăcie extremă, scrie digi24.ro