Şefa diplomaţiei germane a prezentat noi orientări pentru o politică externă feministă

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 28 Februarie 2023 86
Conceptul unei politici externe feministe va juca un rol major pe viitor în activitatea Ministerului de Externe german, susţine şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, care a elaborat un set de norme în acest sens şi intenţionează să numească şi un ambasador pentru a se ocupa de aceste aspecte, relatează marţi dpa.
„Urmărim o politică externă feministă pentru că este imperios necesară. Deoarece bărbaţii şi femeile continuă să nu fie trataţi în mod egal în lume”, a scris ea în prefaţa documentului, a cărui versiune finală a fost pusă la dispoziţia dpa.
Baerbock va prezenta conceptul după reuniunea cabinetului de miercuri, împreună cu ministrul dezvoltării, Svenja Schulze.
„Drepturile femeilor sunt un indicator al stării societăţilor noastre”, a notat şefa diplomaţiei germane în documentul de 80 de pagini.
O politică externă feministă va viza să promoveze egalitatea pentru femei şi fete în întreaga lume, potrivit Annalei Baerbock, care a subliniat că nu este vorba de o politică externă pentru femei, ci pentru toţi membrii societăţii.
Noile orientări sunt menite să adapteze metodele de lucru interne (ale ministerului) şi să ne ajute la formarea unui reflex feminist, a explicat ea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei