Alegeri în Bulgaria, pe 14 noiembrie Sondaj: Partidul GERB şi preşedintele în funcţie Radev conduc în intenţiile de vot

de Cuget Liber Duminică, 07 Noiembrie 2021 77
Partidul de centru-dreapta GERB din Bulgaria conduce în opţiunile electoratului înaintea celui de-al treilea rând de alegeri din acest an, ce vor avea loc pe 14 noiembrie, într-un context de criză politică prelungită, suprapusă peste un nou val epidemic şi o creştere a preţurilor la energie, indică un sondaj dat publicităţii sâmbătă, transmite agenţia Reuters, consultată de Agerpres.
Însă nici GERB, nici vreunul din celelalte cinci partide aşteptate să treacă pragul electoral nu va obţine o majoritate, ceea ce face probabile negocieri dure pentru formarea unei coaliţii care să guverneze.
Sondajul a fost realizat în intervalul 23-31 octombrie, pe un eşantion de 1.081 de persoane, de Institutul Gallup din Sofia.
GERB, partidul fostului premier Boiko Borisov, adună 24,1% din intenţiile de vot, după ce la alegerile din iulie obţinuse un scor de 23,5% şi se plasase pe locul secund, iar la cele din aprilie câştigase cu 26,1% din voturi.
La scrutinul prezidenţial ce va avea loc la aceeaşi dată, preşedintele în funcţie Rumen Radev, un critic acerb al lui Borisov, este creditat cu 47,6% din opţiuni, sub pragul de 50% necesar pentru o victorie din primul tur. 

Taguri

Comentează știrea

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei