SUA vor eliminarea Iranului din Comisia ONU privind condiţia femeii

de Mircea GHIȚĂ Joi, 03 Noiembrie 2022 105
Iranul nu îşi are locul în Comisia ONU privind condiţia femeii, a declarat ieri vicepreşedinta americană Kamala Harris, care a lansat o iniţiativă pentru a declanşa scoaterea Teheranului din această instanţă, relatează AFP.
În contextul reprimării marilor manifestaţii care au urmat decesului la 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, SUA vor să lucreze cu partenerii lor pentru a scoate Iranul din această comisie a ONU ai cărei membri sunt aleşi pentru patru ani, a anunţat vicepreşedinta SUA într-un comunicat.
„Negând drepturile femeilor şi desfăşurând o represiune atât de brutală împotriva propriului popor, Iranul a arătat că nu îşi are locul în această comisie”, a adăugat Kamala Harrris.
„Simpla prezenţă a Iranului discreditează (pentru membrii săi) sensul de a adera la ea, precum şi activitatea sa”, a insistat ea.
Iranul este zguduit de manifestaţii de la moartea în detenţie a tinerei Mahsa Amini, arestată cu trei zile în urmă de poliţia moravurilor pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict din Republica Islamică, ce prevede purtarea vălului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei