Turcii merg duminică la vot pentru a-și alege primarii

de Madalina PETRESCU Duminică, 31 Martie 2024 100
61 de milioane de alegători din Turcia au început duminică să voteze pentru a-și alege primarii, alegeri locale care vor servi drept test pentru administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan, care intenționează să recupereze „comoara națională”, Istanbulul, potrivit AFP.

Secțiile de votare s-au deschis în două etape, mai întâi în estul țării și apoi, o oră mai târziu, în vestul țării, inclusiv la Istanbul și Ankara, la ora 08:00 (05:00 GMT), au constatat corespondenții AFP.

În vârstă de 70 de ani, Erdogan s-a implicat total în campanie alături de candidații partidului său, AKP (islamo-conservator), organizând până la patru reuniuni pe zi și împărțind în fiecare seară iftar, masa de rupere a postului Ramadanului.

A stat mereu alături de candidatul său pentru Istanbul, un fost ministru necarismatic, Murat Kurum, al cărui portret apare de obicei flancat de al său pe bannerele electorale.

Sâmbătă, în ajunul alegerilor, Erdogan a organizat trei întâlniri la Istanbul, fostul Constantinopol, descris ca o „bijuterie” și „comoară națională”, unde a fost primar în anii 1990 înainte de a ajunge la putere.

El a insistat încă o dată asupra deficiențelor, în opinia sa, ale lui Imamoglu, pe care l-a prezentat ca pe un om ambițios și puțin preocupat de orașul său, un „primar cu jumătate de normă” obsedat de președinție.

„Istanbulul a fost abandonat la soarta sa în ultimii cinci ani. Noi aspirăm să îl salvăm de la dezastru”, a declarat el înainte de a merge să se roage la moscheea Sfânta Sofia.

La sfârșitul săptămânii, sondajele îl dădeau pe primarul în exercițiu în frunte.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei