Ucrainencele vor fi mobilizate pentru războiul contra Rusiei. Ce riscă cele care refuză

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 04 August 2022 164
De la 1 octombrie, ucarinencele care au anumit profesii vor fi mobilizate în armată. Autoritățile au precizat că acest lucru nu înseamnă că femeile sunt înrolate obligatoriu sau mobilizate imediat în armată, dar odată luate în evidență, femeile nu vor mai putea părăsi Ucraina fără permisiune. Este vorba de peste 100 de profesii legate de specializările militare, potrivit Realitatea.net

În războiul cu Rusia, Ucraina va mobiliza femeile care lucrează în următoarele domenii profesionale: medicină, medicină veterinară, comunicare, presă, TV și radio, IT, inginerie, metrologie, psihologie, finanțe, traduceri, industrie alimentară, cartografie, poligrafie, chimie, geografie, fizică, astronomie, sociologie etc.
Orice femeie cu studii superioare sau care lucrează domeniile amintite în ordin trebuie să se înregistreze la comisariatele militare începând cu data de 1 octombrie.

Mobilizarea nu înseamnă neapărat activități militare, ci e vorba despre faptul că armata are nevoie de contabili, traducători, bucătari, ingineri, purtători de cuvânt, medici sau asistenți medicali.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei