Ungaria / Fidesz, marele favorit la alegeri

de Cuget Liber Vineri, 04 Aprilie 2014 57
După patru ani de guvernare, partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban pare favorit la alegerile legislative din Ungaria, amploarea victoriei fiind singura necunoscută a scrutinului de duminică, transmite Mediafax.ro.
Spre deosebire de opoziția de stânga, care s-a făcut puțin auzită și a fost slab organizată, Fidesz a desfășurat o campanie foarte activă, dominată de promisiunile vizând reducerea, în total cu 20 la sută, a facturilor la gaze și electricitate pentru populație.
"Am transformat și reînnoit Ungaria, am făcut dintr-o mașină cu roțile dezumflate o mașină de curse", le-a spus premierul Viktor Orban, sâmbătă, susținătorilor, la o amplă manifestație organizată la Budapesta.
Partidul său - al cărui slogan "Ungaria o duce mai bine" este omniprezent pe ziduri, la posturile de radio sau la televiziuni - este cotat în sondajele de opinie cu puțin sub 50 la sută din voturi. Principalul adversar, alianța de stânga condusă de socialiști, este cotată cu 30 la sută, în timp ce partidul de extremă-dreapta Jobbik are între 15 și 18 la sută. Aproximativ 20 la sută dintre alegători nu s-au decis încă asupra votului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei