Vaccinarea fetițelor de clasa a IV-a ar putea fi amânată Până ieri, de la sediul Autorității de Sănătate Publică din Constanța fuseseră ridicate doar 300 de doze de vaccin

de Alina ENACHE Joi, 27 Noiembrie 2008 431
Părinții solicită Ministerului Sănătății să decaleze vaccinarea fetițelor din clasa a IV-a cu vaccinul Gardasil, pentru că, spun ei, nu sunt suficient informați pentru a decide dacă acceptă sau nu imunizarea fetițelor. Astăzi, la Ministerul Sănătății va avea loc o întâlnire între specialiști și părinți. "Pentru a putea decide ce este mai bine pentru copiii noștri este necesar a fi informați corect și complet asupra riscurilor care apar ca urmare a efectuării acestui vaccin", a declarat Mihaela Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP). În județul nostru, 3.712 fetițe sunt în clasa a IV-a. FNAP-IP consideră că, atâta timp cât această campanie nu a fost pregătită, iar specialiștii nu au ajuns în școli, cu mici excepții în ultima zi înainte de demararea programului, au fost încălcate drepturile omului cu privire la informare. "Părinții sunt puși în situația să decidă pentru viața copilului de zece ani fără să cunoască mai multe aspecte legate de vaccin", a precizat Mihaela Gună. Astăzi, la sediul Ministerului Sănătății va avea loc o întâlnire între specialiști, printre care și directorul Institutului Național de Boli Infecțioase "Matei Balș", Adrian Streinu Cercel, și părinți. În județul nostru, ședințe cu părinții au avut loc inclusiv ieri. Până ieri, de la sediul Autorității de Sănătate Publică fuseseră ridicate doar 300 de doze de vaccin. În satul Movilița, spre exemplu, sunt opt fetițe de clasa a IV-a, iar toți părinții au refuzat imunizarea, după cum a declarat dr. Tanța Culețu, directorul executiv adjunct al Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța. La Hârșova, din 31 de eleve, 12 vor fi vaccinate. În cazul în care campania va fi decalată, este posibil ca după informare mulți părinți să-și schimbe părerea. Asociația Medicilor de Familie din București susține campania de vaccinare a elevelor de clasa a patra împotriva cancerului de col uterin și consideră că majoritatea părinților care au semnat pentru ca fiicele lor să nu fie vaccinate nu au fost corecți informați. "Campania de informare a fost incorect făcută. Nu s-au ținut ședințele cu părinții în care medicii să explice foarte clar importanța vaccinării. Noi propunem ca fetele care nu vor fi vaccinate în cadrul acestei campanii să fie ținute în evidență și, la vârsta de 14 sau 16 ani, să fie rechemate la medic și dacă vor fi de acord, să fie vaccinate atunci", a declarat doctorul Cristian Sever Oană. Președintele Asociației Medicilor de Familie din București, dr. Rodica Tănăsescu, susține că vaccinarea împotriva cancerului de col uterin se face, în România, încă din anul 2006. Până în prezent, s-au vândut peste 10.000 de vaccinuri, fiecare dintre ele cu trei doze aproximativ, la prețul de aproximativ 300 de euro. "Considerăm că acest vaccin nu este riscant. Eu mi-am vaccinat propriul copil, acum un an și jumătate. Orice medicament, orice aliment sau orice vaccin poate produce, la un moment dat, reacții adverse și efecte secundare, fără însă ca acestea să anuleze valoarea produsului respectiv", a explicat dr. Tănăsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei