Armata rusă a efectuat, sâmbătă, în cadrul manevrelor Vostok-2018 în Siberia și Extremul Orient Rus, exerciții în Marea Japoniei, în timp ce autoritățile de la Tokyo sunt îngrijorate în legătură cu o consolidare a prezenței militare a Rusiei, informează AFP.
- Publicitate -
În cadrul exercițiilor de sâmbătă s-a simulat - în poligonul militar de la Klerk, în Primorie, în extremul est al Rusiei - capturarea unui țărm de către infanteria marină, susținută de aviație și artilerie.
"Particularitatea acestui exercițiu rezidă în participarea infanteriei marine, a aviației, a navelor Flotei Pacificului, a artileriei, a pompierilor și a altor specialiști", a explicat jurnaliștilor generalul Dmitri Kovalenko.
Peste 200 de militari și 30 de vehicule au fost implicate în aceste exerciții, realizate în cadrul manevrelor-gigant Vostok-2018 care se desfășoară în perioada 11-17 septembrie, cu participarea Chinei.
Japonia se teme de o prezență militară sporită a Rusiei în această regiune și îndeosebi în Insulele Kurile, între care patru, revendicate de Tokyo, sunt la originea tensiunilor dintre cele două țări.