Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Acord al statelor UE asupra supervizării unice a băncilor

de Cuget Liber Vineri, 14 Decembrie 2012 258 < 1 min citire
Cele 27 de state ale Uniunii Europene au ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, la un acord unanim asupra supervizării unice a băncilor din zona euro, au anunțat mai mulți responsabili europeni. "Acord istoric de supervizare!", a anunțat comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, după 14 ore de discuții, în timp ce purtătorul de cuvânt al președinției cipriote a UE a declarat că discuțiile cu Parlamentul European ar putea acum începe.
Instituirea unei supervizări comune a băncilor din zona euro, încredințată Băncii Centrale Europene (BCE), este prima etapă a uniunii bancare dorite de liderii europeni pentru a încerca să împiedice noi crize.
Cei 27 au găsit un compromis asupra punctelor ce blocau acordul de câteva luni: sfera de aplicare a supervizării directe de către BCE, articulația dintre Autoritatea bancară europeană și BCE - ce nu îi vizează decât pe cei 17 membri ai zonei euro, iar în cele din urmă modul de a separa cele două funcții ale BCE (politica monetară în zona euro și supervizarea, care îi vor afecta pe non-membri). 
Taguri
Articolul anterior Reacția Vaticanului la predicțiile privind sfârșitul lumii
Articolul următor Guvernul japonez denunță prima încălcare din istorie a spațiului său aerian de către China

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei