Personalul săptămânalului News of the World este în stare de șoc, după ce a aflat că tabloidul - care apare de 168 de ani - va scoate duminică ultima sa ediție, o decizie pe care patronii au luat-o în urma scandalului interceptărilor telefonice în care este implicată publicația, relatează BBC.
- Publicitate -
Editorul politic al News of the World, David Wooding, a declarat că vestea închiderii a căzut ca o "bombă".
Tabloidul este acuzat că a pus sub interceptare telefoanele unor celebrități, politicieni, dar și ale unor victime ale criminalității sau ale unor rude ale soldaților uciși în Afganistan. Poliția a identificat 4.000 de posibile ținte. Practica nu este recentă și deja au fost condamnări în acest caz, dar dosarul este departe de a fi închis.
Andy Coulson, fost director de comunicare al premierului David Cameron și fost angajat al publicației, ar urma să fie arestat în legătură cu acest scandal, potrivit The Guardian. Coulson, fost editor la News of the World, va fi arestat sub suspiciunea că a fost la curent sau chiar a fost direct implicat în interceptarea telefoanelor mobile. El a insistat că nu știa nimic despre această practică a tabloidului.
Președintele News International, James Murdoch, fiul magnatului media Rupert Murdoch, a anunțat, joi că News of the World se va închide. Imaginea tabloidului a avut puternic de suferit în ultimele zile, din cauza scandalului.
Editorul publicației, Colin Myler, a spus că vestea dată de James Murdoch a fost "cea mai tristă" din cariera sa profestională. La rândul său, Wooding, care a venit la News of the World în urmă cu 18 luni, a declarat că publicația era "fantastică" și "decentă", se muncea mult, dar jurnaliștii purtau povara "păcatelor regimului precedent".
"Ce e cu adevărat tragic este că nimeni dintre cei prezenți nu a avut de-a face cu ceea ce s-a petrecut în trecut", a remarcat comentatoarea Carole Malone.