Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut, ieri, "bunăvoință" și deschidere către compromis pentru a se putea avansa în discuțiile dintre blocul ei conservator, liberali și Verzi, singura opțiune pe care o are pentru a obține al patrulea mandat de cancelar în urma rezultatului alegerilor din 24 septembrie, relatează agențiile EFE și Reuters.
- Publicitate -
"Se poate să reușim. Cu bunăvoința tuturor, trebuie să fie posibil", a spus Angela Merkel înaintea unei noi întâlniri în vederea formării unei coaliții care să-i asigure o majoritate parlamentară.
Ea a folosit cu prudență cuvântul compromis, la fel ca lidera Verzilor, Katrin Goering-Eckardt, și liberalul Christian Lindner, în timp ce liderul aripii conservatoare bavareze, Horst Seehofer, a subliniat că, după trei săptămâni de discuții în care nu s-au înregistrat progrese notabile, a sosit momentul deciziilor.
Cele trei părți au, însă, abordări divergente la numeroase capitole, începând de la politica de primire a refugiaților și până la protecția mediului, dar și politica externă, cea fiscală sau integrarea zonei euro.