Turcia a denunţat, sâmbătă, comentariile „inacceptabile şi răuvoitoare” ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat în ajun în Algeria „reţele” manipulate de Ankara, Moscova şi Beijing pentru răspândirea unei propagande antifranceze în Africa, relatează agenţia AFP, consultată de Agerpres.
- Publicitate -
Aflat în vizită în fosta colonie franceză, Macron a invitat tinerii algerieni şi africani „să nu se lase păcăliţi de imensa manipulare a reţelelor teleghidate în culise de puteri străine care le prezintă Franţa drept inamică". El a numit Turcia, Rusia şi China, atribuindu-le o „agendă de influenţă neocolonială şi imperialistă”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Tanju Bilgic, a denunţat comentarii „extrem de răuvoitoare” într-un comunicat.
„Este inacceptabil ca preşedintele francez Macron, care are dificultăţi în a face faţă trecutului colonial al ţării în Africa, în special în Algeria, să încerce să lase în urmă acest trecut colonial acuzând alte ţări, între care ţara noastră. Sperăm că Franţa va atinge cât mai repede posibil maturitatea necesară pentru a face faţă trecutului său colonial fără să acuze alte ţări", a precizat diplomatul turc.
Vizita de trei zile a preşedintelui francez în Algeria urmărea să întoarcă pagina tensiunilor în relaţiile dintre cele două ţări în ultimele luni.
Problema trecutului în jurul colonizării franceze (1830-1962) şi sângerosul război de eliberare provocase o gravă dispută între cele două ţări în toamna trecută, după unele afirmaţii ale lui Macron, asupra cărora acesta a revenit.