Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate, joi, dintr-un sat de munte situat în parcul național Peneda-Gerês, în nordul Portugaliei, unde trei incendii erau în continuare active în cursul serii, potrivit informațiilor oferite de Protecția Civilă, notează Mediafax.
- Publicitate -
În jurul orei 14.00 GMT (17.00 ora României), echipele de salvare au evacuat 85 de adulți și 11 copii din satul Vilar de Soente, în apropiere de Arcos de Valdevez (nord-vest), a anunțat autoritatea națională pentru Protecție Civilă pe pagina sa de Internet.
"Nicio casă nu a fost arsă, iar satul nu mai este în pericol", a precizat în cursul serii un oficial din cadrul Protecției Civile regionale, Antonio Antunes, adăugând că persoanele evacuate ar trebui să se poată întoarce la locuințele lor în următoarele ore.
La ora 19.00 GMT (22.00 ora României), 18 incendii erau în continuare considerate "semnificative" de către Protecția Civilă pe întreg teritoriul portughez.
Premierul Jose Socrates și președintele Anibal Cavaco Silva au decis să își întrerupă vacanța pentru a se deplasa, vineri, la comandamentul național al operațiunilor de salvare, la periferia Lisabonei.
Începând din iulie, Portugalia se confruntă cu un val de incendii alimentate de căldură. Aceste focare, care până în prezent au ocolit zonele locuite, au provocat moartea a doi pompieri în această săptămână, dintre care o tânără în vârstă de 21 ani.