În
fiecare an, la 13 decembrie, în România este marcată Ziua Tipografilor, care a
fost reglementată, pentru prima dată prin Hotărârea nr. 2733/1968 privind
instituirea Zilei tipografilor din Republica Socialistă România, apărută în
Buletinul oficial al RSR nr. 157 din 11 decembrie 1968.
- Publicitate -
Ziua nu a fost aleasă
întâmplător, fiindcă la această dată, cu exact 103 ani în urmă – la 13/26
decembrie 1918 – , la Bucureşti, a avut loc o mare manifestaţie a tipografilor,
care au demonstrat paşnic, iar mulţi dintre ei şi-au sacrificat viaţa, pentru
revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim în zilele
noastre, „libertatea presei”.
* * * * *
Condiţiile grele de viaţă din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, când numărul orelor de muncă şi
stabilirea salariilor erau lăsate la bunul plac al patronilor, iar concediile
de odihnă, asigurările şi protecţia muncii erau complet necunoscute de
muncitori, fiind expuşi bolilor profesionale, au condus la crearea unor
organizaţii de întrajutorare prin care să se îmbunătăţească situaţia lor.
Primii care au păşit pe calea
organizării au fost muncitorii tipografi, datorită nivelului cultural mai
ridicat, determinat de specificul muncii prestate, care au înfiinţat
asociaţiile de ajutor reciproc în caz de boală. Acestea au luat fiinţă la
Braşov (1846), Timişoara (1851) şi la Cluj în anul 1861.
Scopul acestor organizaţii era
ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boală, ci şi de invaliditate,
deces, ajutoarea văduvelor şi orfanilor, acordarea de ajutor de transport
tipografilor străini care nu-şi găseau de lucru în oraşul respectiv.
În jurul anului 1870 a început
transformarea acestor organizări ale tipografilor în asociaţii profesionale,
păstrându-şi, totuşi, caracterul de ajutor reciproc. Preşedinţii acestor
asociaţii erau patronii, dar ceilalţi membri din conducere erau aleşi din
rândul muncitorilor.
Aceştia vor face primii paşi pe
calea organizării, depăşind stadiul asociaţiilor profesionale, constituindu-şi
organizaţia în a căror conducere erau doar muncitori. În această acţiune, un
rol deosebit l-a avut înfiinţarea Internaţionalei a II-a (1889), noua formă de
organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele, muncitorii tipografi din
Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893, care cuprindea 40 de muncitori,
precum şi presa muncitorească, în cadrul căreia se remarcă şi ziarul
muncitorilor tipografi, intitulat „Typograph”, care a apărut în limbile română,
maghiară, germană, primul număr fiind datat 1 iunie 1918, la Sibiu, sub
conducerea lui Vili Ioan.
La doar câteva zile după
înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în 6 decembrie, muncitorii
topografi își făcuseră o listă de revendicări pe care voiau să le prezinte
guvernanților. Regele și Regina abia reveniseră în capitala eliberată de
ocupația germană și iată apăreau aceste probleme, fiindcă oameni care cu ceva vreme
în urmă luptaseră pe frontul Primului Război Mondial se vedeau într-o situație
cumplită din punct de vedere al condițiilor de trai.
În acest context, muncitorii
tipografi și-au stabilit o listă de revendicări pe care doreau să o prezinte
guvernanților, iar în cazul în care această listă nu le era aprobată, urmau să
declanșeze greva generală pe data de 13 decembrie.
Ca urmare a lipsei de interes
pentru revendicările muncitorilor, la 13 decembrie 1918, tipografii au oprit
lucrul și aproape 600 de muncitori au hotărât să plece spre Piața Teatrului
Național (situată în locul în care astăzi se intersectează Calea Victoriei cu
Str. Ion Câmpineanu), pentru a manifesta și a merge la Guvern să prezinte acea
listă de solicitări. Revendicările erau social-economice, dar şi pentru ceea ce
numim astăzi ”libertatea presei”.
Printre organizatori se aflau
ziaristul Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg,
cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C.
Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții.
Pe drum li s-au alăturat și
alți muncitori din alte întreprinderi ale capitalei, astfel că numărul celor
care protestau se apropia de 15.000 de oameni.
Drept urmare, Generalul
Alexandru Mărgineanu, şeful Garnizoanei Bucureşti, s-a văzut îndreptăţit să
solicite premierului Ion I. C. Brătianu aprobare pentru instalarea patru
cuiburi de mitraliere în aşteptarea coloanelor de muncitori, precum şi
aprobarea de a împrăștia manifestanții. Acţiunile împotriva muncitorilor au
fost realizate cu sprijinul Regimentului 9 Vânători sub comanda colonelului
Rasoviceanu, Regimentul 4 Roşiori sub comanda colonelului Moruzi şi Regimentul
1 Grăniceri sub comanda colonelului Stănescu.
După ce manifestanţii au ajuns
în zona Pieţei Teatrului Naţional, s-a tras asupra lor, fără somație, în plin.
Potrivit mărturiilor celor care
s-au aflat acolo, cel puţin 87 de oameni au murit – sau conform altor surse 102
– , alte câteva sute fiind răniți, deşi cifra oficială furnizată de
autorităţile vremii indica doar 15 morți. De asemenea, autorităţile operaseră
alte câteva sute de arestări în rândurile manifestanţilor, iar pe unii dintre
cei reţinuţi i-au schingiuit fără milă.
Actul represiv al
reprezentanţilor autorităţilor statului, extrem de brutal, a fost imediat
condamnat, numeroase personalităţi ale culturii şi politicii româneşti – în
frunte cu Ioan Slavici, Nicolae Tonitza şi Gala Galaction – luând poziţie
fermă.
A urmat un proces prin care
Guvernul încerca să explice crima, iar vinovați au fost găsiți reprezentanții
Partidului Socialist. În rechizitoriu, acuzaţiile erau bazate pe un simplu
manifest găsit la clubul socialiștilor bucureșteni iar în viziunea procurorului
de caz, revolta tipografilor era începutul rebeliunii bolșevice menite să ducă
în final la răsturnarea Regelui de la putere. Au fost pronunţate câteva
condamnări pentru agitatori comuniști, la cinci ani de închisoare, însă marea
majoritate a muncitorilor arestaţi aveau să fie eliberați în februarie 1919.
În anii care au urmat,
sacrificiul breslei tipografilor şi al mişcării muncitoreşti nu a rămas fără
urmări.
La congresul muncitorilor
tipografi din Transilvania, ţinut la Cluj în 10-11 octombrie 1920, a luat
fiinţă Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal şi Banat.
La 22 decembrie 1921, breasla
tipografilor devenea prima organizaţie din România care încheia cu patronatul
un contract privind drepturile lor colective, la nivel de ramură, pe o durată
de un an și jumătate. În acel act erau reglementate condițiile de muncă, timpul
de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor
suplimentare, numărul ucenicilor dar şi dreptul de a alege delegați, care să
supravegheze îndeplinirea prevederilor contractului colectiv.
Important de subliniat este
faptul că salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif
de salarizare la stabilirea căruia se ţinea cont de preţurile de pe piaţă, de
valoarea de cumpărare a leului etc.
Mai târziu, prin afilierea mai
multor sindicate de pe întreg teritoriul ţării, se va constitui Uniunea
Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a
fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea
dobândind, astfel, personalitate juridică.
După cel de-Al Doilea Război
Mondial, Strada Ion Câmpineanu a primit numele 13 decembrie, iar în memoria
tipografilor căzuți atunci s-a ridicat un monument și s-a pus o placă
comemorativă.
În memoria sacrificiului
tipografilor din 1918, Ziua Tipografilor a fost instituită, pentru prima dată
prin Hotărârea nr. 2733/1968, apărută în Buletinul oficial al Republicii
Socialiste România nr. 157 din 11 decembrie 1968.
Actul prevedea că „Se instituie
„Ziua tipografilor din Republica Socialistă România", care se va sărbători în
fiecare an, în prima duminică după 13 decembrie. Această zi va fi sărbătorită,
în cadru festiv, de toate unitățile tipografice din țară. Presa, radioul și
televiziunea vor publica, respectiv transmite, materiale și emisiuni consacrate
evenimentului.”
După Revoluţie, Ziua
tipografilor a fost marcată în zi fixă, la 13 decembrie, iar în anul 2007,
monumentul tipografilor a fost demolat pentru a lăsa loc construirii unui hotel.
În 14 martie 2018, Imprimeria
Ardealul a găzduit lansarea cărții ”In memoriam Revoluției tipografilor din
1918. Scurtă istorie tipografică și a mișcării sindicale”, a scriitorului Ioan
Ciorca. Cartea a fost lansată pentru a comemora 100 de ani de la moartea
tipografilor din decembrie 1918 şi prezintă un scurt rezumat al evenimentelor
petrecute în decembrie 1918, evenimente care reprezintă subiectul principal al
cărții.
Sursa: rador.ro
