Gruparea Statul Islamic (SI) a dat publicității o înregistrare audio cu un bărbat despre care afirmă că ar fi cel care a comis, vineri, într-o moschee șiită din Kuweit, atacul sinucigaș soldat cu 27 de morți, relatează luni Reuters. Înregistrarea conține în mare parte versete coranice și a fost postată pe rețelele sociale folosite de gruparea SI. Vorbitorul din înregistrare îi critică pe musulmanii șiiți, 'în special din Kuweit' și susține că aceștia se pot aștepta la o răzbunare pentru ceea ce el numește insultarea islamului.
- Publicitate -
'Foarte, foarte curând veți vedea ceva neașteptat, așteptați-vă la sânge, așteptați-vă la moarte', a spus presupusul atacator.
Ministerul de Interne din Kuweit l-a identificat pe atentator ca fiind Fahd Suliman Abdul-Muhsen al-Qabaa, un cetățean saudit și susține că a aterizat pe aeroportul din Kuweit City în zorii zilei de vineri, cu doar câteva ore înainte de a detona o vestă cu explozibili în moscheea Imam al-Sadeq.