Indivizi necunoscuți au încercat, ieri dimineață, în jurul orei 5,30, să fure seiful unei case de schimb valutar, care aparține societății Conex Star, situată în zona Trocadero, din Constanța. Hoții nu au reușit să sustragă nimic deoarece au fost puși pe fugă de declanșarea alarmei. Imediat la fața locului s-au deplasat agenții de pază ai unei firme de protecție. La rândul lor, aceștia au sesizat polițiștii, care au demarat o anchetă.
- Publicitate -
Din primele cercetări a reieșit că infractorii au reușit să intre prin forțarea ușii de acces și au încercat să sustragă seiful cu bani, care era prins în șuruburi și asigurat cu alarmă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că, deși existau amplasate camere video, ele nu au surprins nicio imagine, ceea ce îngreunează munca anchetatorilor.
Totodată, oamenii legii au prelevat câteva probe descoperite la fața locului și sunt în căutarea infractorilor.