Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Atentat dejucat. Papa Francisc, la un pas de a fi asasinat

de Cuget Liber Miercuri, 05 Aprilie 2017 342 < 1 min citire
Atentat dejucat. Papa Francisc, la un pas de a fi asasinat
Un adolescent american a pledat vinovat de complot, în numele grupării jihadiste Stat Islamic (SI), în vederea asasinării Papei Francisc în timpul vizitei sale în Statele Unite, în 2015, transmite AFP.
Santos Colon, 17 ani, originar din New Jersey, a încercat să recruteze un lunetist pentru a trage asupra papei și să declanșeze explozibili în cadrul mesei oficiate la Philadelphia, pe 27 septembrie 2015, care închidea o adunare mondială a familiilor, potrivit departamentului american al Justiției.
Dar Colon a recrutat fără să știe un agent FBI sub acoperire și a fost astfel arestat cu 12 zile înainte de data prevăzută pentru aceste atentate. El a pledat vinovat de tentativă de susținere materială a unei organizații teroriste și riscă până la 15 ani de închisoare.
Colon a încercat să execute atentatele în sprijinul grupării SI și a spus că a utilizat numele de Ahmad Shakoor.
Dar departamentul de Justiție nu a dat alte detalii asupra felului în care el s-a interesat de SI și cum a comunicat cu membrii grupării. 
Taguri
Articolul anterior Situație fără precedent! Ziar închis după ce reporterii de investigație au fost uciși
Articolul următor Donald Trump și-a donat salariul pe primul trimestru Serviciului de Parcuri Naționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei