Sâmbătă, 13 Iunie 2026

Avion militar indian prăbușit la aterizare. Cinci morți la baza Jorhat

de Antonia IVAN Sâmbătă, 13 Iunie 2026 33 < 1 min citire
Avion militar indian prăbușit la aterizare. Cinci morți la baza Jorhat
Un avion de transport militar Antonov An-32 aparținând Forțelor Aeriene Indiene (IAF) s-a prăbușit sâmbătă în timpul aterizării la baza aeriană Jorhat din nord-estul Indiei, accidentul soldându-se cu moartea a cinci persoane.
Forțele Aeriene Indiene au transmis, într-un comunicat, că regretă profund pierderea celor cinci militari implicați în accident, fără a oferi detalii privind identitatea acestora. De asemenea, armata indiană a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.
Autoritățile militare au precizat că a fost demarată o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, fără a avansa ipoteze în acest sens.
Imagini difuzate de presa indiană au surprins coloane dense de fum negru ridicându-se deasupra bazei aeriene, urmate de scene cu epava aeronavei înconjurată de personal militar.
Este al doilea incident major care implică un An-32 la baza Jorhat, după prăbușirea din 2019 a unei aeronave similare, soldată cu 13 victime.
Forțele Aeriene Indiene operează aproximativ 100 de aeronave An-32, utilizate frecvent pentru misiuni de transport, deși sunt modele vechi, de fabricație rusească, conform știrileprotv.ro.
Taguri
Articolul anterior Adelina Vlad, AJOFM Constanța: „Părinții le pun uneori piedici tinerilor fără să-și dea seama”
Articolul următor Diana Șoșoacă, în fruntea „Marșului Normalității” din București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei