Secretarul general al ONU Ban Ki-moon și-a exprimat preocuparea cu privire la violențele din Egipt, unde patru persoane au fost ucise în cursul unor manifestații islamiste.
- Publicitate -
Ban Ki-moon a subliniat "necesitatea manifestațiilor pașnice, importanța respectării libertății de adunare și angajamentul față de nonviolență", a declarat purtătorul său de cuvânt, Martin Nesirky.
"Secretarul general insistă din nou asupra necesității unui proces politic deschis tuturor, un respect total al drepturilor omului, inclusiv pentru cei arestați, și un stat de drept bazat pe o tranziție pașnică și democratică", a adăugat el.