Premierul maltez Lawrence Gonzi a anunțat convocarea de alegeri generale pentru data de 9 martie 2013, a doua zi după căderea guver-nului său în cursul unui vot crucial în Parlament privind bugetul, relatează AFP. "Mi-am îndeplinit datoria constituțională și l-am sfătuit pe președinte să dizolve Parlamentul pe 7 ianuarie și să convoace alegeri pentru 9 mar-tie", a declarat Gonzi, la încheierea unei reuniuni de 30 de minute cu președintele George Abela.
- Publicitate -
Potrivit Constituției malteze, președintele este cel care dispune de puterea de a dizolva Parlamentul și de a convoca alegeri, pe baza avizului premierului.
Viitoarele alegeri ar urma să aibă loc în 2013, dar unul dintre deputații majorității aflate la putere, Franco Debono, a votat împotriva propriului partid, Partidul Naționalist (centru-dreapta), provocând astfel căderea prematură a guvernului care nu dispunea decât de un singur vot pentru majoritate.
În Malta, votul privind bugetul este considerat drept un vot de încredere pentru guvern.