Duminică, 07 Iunie 2026

Canalul de la Medgidia n-a fost să fie al liberalului Butnaru

de Adina BOCAI Marţi, 23 Noiembrie 2010 574 < 1 min citire
Ieri a avut loc licitația pentru canalul care a trezit atâtea suspiciuni din partea pedeliștilor din Medgidia și atâtea dispute în cadrul Consiliului Local. Potrivit primarului municipiului Medgidia, Marian Iordache, la licitație au fost înscriși cinci ofertanți. Câștigător a fost declarat, după cum a ținut să precizeze Iordache, cu totul alt ofertant decât liberalul Marian Butnaru, pe care pedelistul Dumitru Moinescu îl anunța câștigător ori de câte ori în ședințele de consiliu local se supunea la vot proiectul privind concesionarea canalului vechi din localitate, canal cu destinație de baltă pentru pescuit.
Ultima dată când a fost supusă la vot documentația de concesionare a respectivului obiectiv a fost ședința din luna octombrie, când, spre deosebire de alte dăți a și trecut de votul consilierilor locali din Medgidia.
Articolul anterior Împrumut bilateral în valoare de 8 miliarde de euro acordat Irlandei de către Marea Britanie
Articolul următor Copiii cu autism au nevoie de specialiști care să-i trateze

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei