Rapoartele venite din Grecia cu privire la sumele uriașe retrase de locuitori din bănci au stârnit îngrijorarea Marii Britanii, unde guvernul face deja pregătirile de urgență pentru a face față scenariului în care Grecia ar părăsi zona Euro, scrie The Guardian.
- Publicitate -
Estimările economiștilor arată că o eventuală părăsire a zonei Euro de către Grecia ar costa economia Europei circa un trilion de dolari, echivalentul a 5% din PIB-ul zonei.
Dacă ieșirea ar fi controlată, zona euro ar pierde "doar" 2% din PIB-ul regiunii adică aproximativ 300 de bilioane de dolari.
SUA s-au arătat la fel de îngrijorați de situația monedei unice în condițiile în care o eventuală prelungire a crizei în Europa ar periclita fragila economie americană care abia și-a revenit din recesiune.
Grecii au retras luni din bănci peste 700 milioane de euro, potrivit unor discuții între președintele țării, Karolos Papoulias, și liderii partidelor, în cadrul cărora șeful statului a transmis un avertisment al băncii centrale că teama populației s-ar putea transforma în panică, potrivit Reuters.
Președintele a transmis politicienilor informația, primită de la șeful băncii centrale, George Provopoulos, că grecii au retras cel puțin 700 de milioane de euro din bănci pe parcursul zilei.