Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cea mai veche centrală nucleară din lume a fost repornită

de Cuget Liber Marţi, 08 August 2017 194 < 1 min citire
Cea mai veche centrală nucleară din lume  a fost repornită
Centrala nucleară elvețiană Beznau, cea mai veche din lume, a fost repornită luni, după o întrerupere de trei zile, în urma unei probleme tehnice, a anunțat gestionarul său, Axpo, citat de Belga, relatează News.ro.
"Lucrările de reparare a unui cablu (electric- n.r.) de 220 kilovolți la un transformator aflat în partea nenucleară a instalațiilor a fost realizată cu succes", a anunțat compania într-un comunicat.
Reactorul numărul doi al centralei de la Beznau, aflat în cantonul Aargau (nordul țării), în apropiere de frontiera germană, a fost reconectat la rețeaua electrică. În schimb, reactorul numărul 1 este oprit din martie 2015, din motive tehnice. În serviciu din 1969, Beznau este cea mai veche centrală nucleară din lume, după închiderea reactorului Oldsbury, din Marea Britanie, în 2012.
Elveția are patru centrale nucleare, cu cinci reactoare în totalitate, ce produc aproximativ o treime din electricitatea țării. Pe 21 mai, elvețienii au decis să renunțe, treptat, la energia nucleară. Ei au aprobat prin referendum, cu 58,2% din voturi, o lege privind energia ce interzice construcția de centrale noi.
Taguri
Articolul anterior Tânără supermodel, răpită pentru a fi vândută la licitație. Trei români, implicați în scandalul de amploare
Articolul următor Împușcături în Franța, în Toulouse: O persoană a murit și trei sunt rănite

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei