Un grup de parlamentari americani, printre care fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, a fost primit în India de Dalai Lama şi de guvernul tibetan în exil, atrăgându-şi criticile Beijingului, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Grupul bipartizan, condus de Pelosi şi Michael McCaul, parlamentar republican din Congresul american, l-a vizitat pe liderul spiritual budist, în vârstă de 88 de ani, la domiciliul acestuia la Dharamsala, în nordul Indiei.
„O întâlnire cu Dalai Lama este cu adevărat o binecuvântare şi o onoare", a declarat Pelosi.
Ambasada Chinei la New Delhi a criticat vizita, afirmând că „Dalai Lama nu este o figură religioasă pură, ci un exilat politic angajat în activităţi separatiste anti-chineze, sub acoperirea religiei". „Cerem urgent SUA să recunoască deplin natura separatistă anti-chineză a grupului lui Dalai Lama", a transmis purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei.
China a anexat Tibetul în 1950. Mulţi exilaţi tibetani nutresc temerea că Beijingul va numi un succesor al lui Dalai Lama, pentru a-şi întări puterea asupra teritoriului tibetan din Himalaya.