Colectivul Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, anunță cu regret, trecerea la cele veșnice, ale fostului director economic, Marinel Ciobanu.
- Publicitate -
"Cu profund regret și tristețe ne luăm rămas-bun de la colegul nostru, Marinel Ciobanu, care ne-a părăsit prematur.
Domnul Ciobanu a fost parte din colectivul CAS Constanța încă de la înființarea instituției și și-a desfășurat activitatea cu dăruire ca director executiv economic. In perioada 2019-2021 a preluat și responsabilitatea conducerii instituției în regim de interimat. Prin seriozitate, discreție și modestie, a contribuit semnificativ la buna funcționare și stabilitate a instituției.
Dispariția sa neașteptată ne lasă cu un gol imens și cu greu putem accepta că nu mai este printre noi. Îi vom păstra mereu vie amintirea și transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!"