Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Legile dure ale Arabiei Saudite Condamnat la 500 de lovituri de bici, pentru blasfemie

de Cuget Liber Joi, 08 Decembrie 2011 519 < 1 min citire
Un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 500 de lovituri de bici și un an de închisoare de justiția din Arabia Saudită, pentru blasfemie, a anunțat, ieri, Guvernul australian.
Mansor Almaribe a fost arestat în orașul Medina, la 14 noiembrie, unde se afla pentru pelerinajul musulman anual, hajj. Poliția l-a acuzat că îi insultă pe însoțitorii profetului Mahomed, a precizat presa australiană.
Potrivit Ministerului australian de Externe, bărbatul a fost condamnat marți.
"Ambasadorul australian este în contact cu autoritățile saudite, după ce un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat de un tribunal din Arabia Saudită la un an de închisoare și 500 de lovituri de bici", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului.
Mansor Almaribe, care locuiește la Shapparton (sudul Australiei), risca inițial doi ani de închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă la un an. Bărbatul, care are cinci copii, este prea sărac pentru a-și plăti un avocat. El suferă de diabet și are probleme cardiace.
Taguri
Articolul anterior Președintele pakistanez a suferit un atac de cord
Articolul următor Zona euro: creditorii încep să-și piardă răbdarea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei