Duminică, 07 Iunie 2026

Condamnată la moarte pentru uciderea unei educatoare de origine română

de Cuget Liber Marţi, 30 Iunie 2015 130 < 1 min citire
Condamnată la moarte pentru uciderea unei educatoare de origine română
O femeie din Emirate a fost condamnată la moarte, de un tribunal din Emiratele Arabe Unite (EAU), pentru uciderea unei educatoare americane de origine română în decembrie, informează media locale citate marți de Reuters. Educatoarea, numită Ibolya Ryan, mama unor gemeni în vârstă de 11 ani, a fost înjunghiată mortal în toaleta unui mall din Abu Dhabi.
Ziarul de limbă arabă al-Emarat al-Youm și postul de televiziune al-Arabiya informează că Curtea supremă federală din Abu Dhabi a găsit-o vinovată pe Ala'a Badr Abdullah al-Hashemi, în vârstă de 30 de ani, pentru această crimă, ea fiind condamnată la moarte.
Verdictul tribunalului este final și nu poate fi atacat cu recurs.
La câteva ore după ce a ucis-o pe Ibolya Ryan, femeia a plasat o bombă improvizată în fața ușii apartamentului unui medic americano-egiptean care trăia în EAU, dar dispozitivul exploziv a fost dezamorsat în siguranță, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior "Alocația nu trebuie să fie condiționată de veniturile familiei"
Articolul următor Accident teribil în Constanța. Motociclist spulberat de o mașină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei