Luni, 08 Iunie 2026

"Alocația nu trebuie să fie condiționată de veniturile familiei"

de Ana FULAȘ IONESCU Marţi, 30 Iunie 2015 114 < 1 min citire
"Alocația nu trebuie să fie condiționată de veniturile familiei"
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței de astazi a Executivului se află ordonanța de urgență prin care se ''decuplează condiționalitatea'' veniturilor familiei de primirea alocațiilor de stat pentru copii.
"Pe masa guvernului, la ședința pe care o avem este ordonanța de urgență pe care noi am propus-o și prin care decuplăm condiționalitatea veniturilor familiei de primirea alocațiilor de stat pentru copii. De ce? Pentru că alocația de stat pentru copii reprezintă un drept al copilului, ea nu trebuie să fie condiționată de veniturile familiei. Aceasta este viziunea cu care noi am venit și care se regăsește în prevederile ordonanței", a spus Plumb, luni, la o emisiune TV. Ea a explicat că, urmare a actului normativ ce urmează să fie adoptat, o familie aflată într-o situație precară, care are copii, va primi același cuantum al ajutorului social ca și până acum, nefiind luată în calcul alocația."Sunt două plafoane. Între 0 și 201 lei și de la 201 lei la 530 de lei. Nimeni — din cele 300.000 de familii care primesc beneficii sociale, respectiv venit minim garantat sau ajutorul pentru sprijinul familei — nu va avea în cuantum aceste beneficii micșorate", a spus ministrul Muncii. 
Taguri
Articolul anterior "Atacurile barbare asupra siturilor arheologice - crime de război!"
Articolul următor Condamnată la moarte pentru uciderea unei educatoare de origine română

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei