Joi, 04 Iunie 2026

Dat jos din avion pentru că vorbea limba arabă

de Cuget Liber Luni, 18 Aprilie 2016 209 1 min citire
Dat jos din avion pentru că vorbea limba arabă
Un refugiat irakian din Statele Unite a fost debarcat dintr-un avion care efectua o cursă între orașele Los Angeles și Oakland, pentru că a vorbit în limba arabă, informează Le Figaro, citând informații publicate de New York Times.
Khairuldeen Makhzoomi, student la Universitatea Berkeley, îi spunea la telefon unchiului său că a asistat la o conferință de presă la care a participat Ban Ki Moon, secretarul general al ONU.
O pasageră așezată în apropiere de acesta l-a auzit vorbind în limba arabă și s-a speriat. Crezând că acesta lansează amenințări, ea a anunțat echipajul.
Tânărul de 26 de ani și-a dat seama imediat că atrăgea atenția și a decis să încheie conversația telefonică. El a încheiat apelul folosind formula obișnuită "incha’allah", care înseamnă "așa să dea Dumnezeu".
Tânărul a fost condus afară de un însoțitor de bord care vorbea în limba arabă și care i-a cerut să se justifice. Cei doi au început apoi o dezbatere despre islamofobie și în final, tânărului i s-a interzis să urce din nou la bordul avionului.
După ce a fost interogat de agenții federali, studentul a fost eliberat și i s-a restituit contravaloarea biletului de avion. Compania Southwest Airlines a condamnat "discriminările de tot felul" și i-a cerut scuze bărbatului, scrie romaniatv.net
Taguri
Articolul anterior Președintele și premierul, chemați în judecată
Articolul următor Tânără violată și jefuită de un om al străzii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei