Numărul victimelor provocate de cele două cutremure produse pe 24 iunie în Venezuela a crescut la 2.595, a anunțat președinta interimară Delcy Rodriguez. Autoritățile continuă operațiunile de căutare și salvare în zonele afectate.
- Publicitate -
ONU estimează zeci de mii de persoane dispărute
Deși autoritățile venezuelene nu au comunicat un bilanț al persoanelor dispărute, Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 50.000 de oameni sunt în continuare de negăsit.
În cele șapte state grav afectate, lipsa utilajelor și presiunea asupra sistemului medical îngreunează intervențiile. Potrivit informațiilor transmise de autorități și organizații internaționale, numeroase trupuri neînsuflețite nu au fost încă recuperate.
În lipsa ajutoarelor, mulți dintre supraviețuitori au rămas fără adăpost și fără resurse, iar unele persoane au recurs la jefuirea magazinelor pentru a-și procura hrană și produse de strictă necesitate, scrie observatornews.ro.