Duminică, 07 Iunie 2026

Donald Trump își apără decizia de a-l demite pe directorul FBI James Comey

de Cuget Liber Miercuri, 10 Mai 2017 129 1 min citire
Donald Trump își apără decizia de a-l demite pe directorul FBI James Comey
Președintele american Donald Trump a promis miercuri că va numi 'pe cineva care va face o treabă mult mai bună' după demiterea lui James Comey din funcția de director al FBI, apărându-și astfel decizia pe Twitter după apariția unor acuzații de interferență politică, relatează Agerpres.ro.'James Comey va fi înlocuit de cineva care va face o treabă mult mai bună, aducând înapoi spiritul și prestigiul FBI', a scris Donald Trump pe Twitter.
'Comey a pierdut încrederea aproape a tuturor la Washington, atât a republicanilor cât și a democraților. Când lucrurile se vor liniști, îmi vor mulțumi!', a adăugat el.
Într-un mesaj scris anterior pe Twitter, Trump a susținut că 'democrații au spus lucruri foarte critice' la adresa lui Comey, însă acum opoziția parte foarte deranjată de decizia destituirii sale. 
Această decizie a lui Donald Trump a provocat marți o undă de șoc la Washington, în condițiile în care poliția federală este însărcinată cu ancheta asupra unor eventuale legături între echipa de campanie a lui Donald Trump și Rusia, acuzată că s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane. Decizia a provocat imediat acuzații de interferență politică, atât republicanii cât și democrații exprimându-și nemulțumirea. 
Administrația Trump l-a acuzat pe Comey că a făcut numeroase greșeli în ancheta privind utilizarea unui server de e-mail privat de către Hillary Clinton pe când deținea funcția de secretar de stat american.
Miercuri, purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov a afirmat că decizia lui Donald Trump de a-l destitui pe Comey este 'o problemă internă' americană care 'nu are absolut nimic de-a face și nu trebuie să aibă de-a face cu Rusia'.
Taguri
Articolul anterior Statul sacrifică infrastructura, pentru a umple golurile din buget
Articolul următor Leul pierde la dolar, dar câștigă cu euro și francul elvețian

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei