O femeie de 39 de ani din București a rămas fără aproape 300.000 de lei după ce a fost victima unei presupuse înșelătorii în care escrocii s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și au convins-o că economiile sale trebuie „protejate”. În acest caz, polițiștii au reținut doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, acuzați de complicitate la înșelăciune și uz de fals.
- Publicitate -
Potrivit Poliției Capitalei, femeia a depus plângere la Secția 9 Poliție pe 4 iulie 2026, după ce, în perioada 2-3 iulie, a fost contactată telefonic de persoane care i-au spus că fondurile sale sunt în pericol și că trebuie transferate într-un sistem sigur.
Sub pretextul „protejării investițiilor”, escrocii au convins-o să retragă bani din conturile bancare și să îi depună prin intermediul unor ATM-uri Bitcoin, folosind coduri QR primite de la aceștia. Astfel, femeia a transferat aproximativ 69.700 de lei.
Ulterior, apelanții au susținut că această metodă nu mai poate fi utilizată și au organizat o întâlnire cu un presupus reprezentant. În seara de 3 iulie, într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei, femeia i-ar fi înmânat acestuia aproximativ 217.000 de lei în numerar.
În urma cercetărilor, polițiștii Secției 9 au identificat doi cetățeni ucraineni, de 19 și 20 de ani. Anchetatorii susțin că unul dintre aceștia ar fi ridicat banii de la victimă, iar celălalt ar fi asigurat transportul până la locul întâlnirii.
Cei doi au fost depistați pe 16 iulie, cu sprijinul polițiștilor din județul Prahova, și conduși la sediul Secției 9 pentru audieri.
Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați în fața magistraților cu propuneri legale. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate în această presupusă rețea de înșelăciune.