Duminică, 07 Iunie 2026

Eveniment unic în istoria politică a Statelor Unite. Hillary Clinton, prima femeie candidată la prezidențiale din partea unui mare partid

de Cuget Liber Miercuri, 27 Iulie 2016 135 < 1 min citire
Eveniment unic în istoria politică a Statelor Unite. Hillary Clinton, prima femeie candidată la prezidențiale din partea unui mare partid
Hillary Clinton, 68 de ani, a fost desemnată oficial, marți seară, la Philadelphia, candidat al Partidului democrat la Casa Albă pentru alegerile din noiembrie, anunță AFP.
Fosta Primă Doamnă intră în istoria politică a Statelor Unite, fiind prima femeie candidată la prezidențiale din partea unui mare partid, potrivit Agerpres.
Conform rezultatelor de la primare, fosta șefă a diplomației americane a obținut sprijinul majorității delegaților, depășind pragul de 2.382 de voturi necesare pentru a primi învestitura.
Ea va accepta oficial nominalizarea joi seară la închiderea Convenției democrate, după care a doua zi va porni din nou în campanie împreună cu vicepreședintele său desemnat, senatorul Tim Kaine, pentru a obține victoria la 8 noiembrie în fața republicanului Donald Trump.
Într-o atmosferă mult mai consensuală decât în ajun, când numeroși delegați pro Bernie Sanders și-au manifestat nemulțumirea, statul Dakota de Sud i-a adus simbolic voturile necesare în momentul-cheie al serii.
Taguri
Articolul anterior REZULTATE TITULARIZARE 2016. Vezi aici ce note au luat profesorii anul acesta
Articolul următor ANM. Cum va fi vremea astăzi, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei