Conform Agerpres, fostul ministru al apărării, Hervé Morin și-a anunțat candidatura la președinția Franței pentru alegerile din 2012. Purtătorul de cuvânt al partidului său Noul Centru, Jean-Marie Cavada, a declarat miercuri despre Morin că "în stadiul actual al reflecției sale, consideră că proiectul centrist trebuie apărat la prezidențiale /.../ și va fi, prin urmare, candidat". Hervé Morin, în vârstă de 49 de ani a fost numit în funcție în 2007. El a părăsit cabinetul în contextul remanierii guvernamentale din 14 noiembrie și a fost înlocuit de Alain Juppé. În 2007, Morin a fost un partizan al lui François Bayrou după care i s-a aliat lui Nicolas Sarkozy, împreună cu alți lideri centriști, în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. Celelalte candidaturi posibile îi au în vedere pe fostul ministru al ecologiei, Jean-Louis Borloo, șeful micului Partid Radical și liderul formațiunii Mișcarea Democrată (Modem), François Bayrou, ce în 2007 s-a plasat pe locul al treilea, după Nicolas Sarkozy și Ségolene Royal.
- Publicitate -