Vineri, 05 Iunie 2026

Ministrul Nathalie Loiseau: "Franța rămâne angajată militar în Siria"

de Cuget Liber Vineri, 21 Decembrie 2018 465 < 1 min citire
"Franța rămâne angajată militar în Siria"
"Franța rămâne angajată militar în Siria", a declarat, ieri, ministrul francez al Afacerilor europene, Nathalie Loiseau, după anunțul retragerii trupelor americane staționate în această țară, transmite AFP.
"Pentru moment, bineînțeles, rămânem în Siria", a afirmat Nathalie Loiseau la postul de știri CNEWS, întrebată în legătură cu anunțul-surpriză de miercuri seară al președintelui american Donald Trump.
"Lupta împotriva terorismului nu este încheiată", a subliniat ministrul francez, evocând atacul terorist de la Strasbourg, soldat săptămâna trecută cu cinci morți și 11 răniți, dintre care unii aflați în continuare în stare gravă.
"Lupta împotriva terorismului a făcut mari progrese. Este adevărat că am avansat mult în Siria în coaliție, dar această luptă continuă, noi vom continua să o ducem", a menționat ea.
"Daesh (n.r. - acronimul arab al grupări jihadiste Stat Islamic) nu a fost ras de pe hartă, nici rădăcinile sale din alte locuri", a subliniat, la rândul său, pe Twitter, ministrul francez al Apărării, Florence Parly.
"Trebuie învinse militar în mod definitiv ultimele zone ale acestei organizații teroriste", a adăugat Parly, notând că "Daesh este mai slăbit ca oricând". 
Taguri
Articolul anterior Ucraina va trimite din nou nave militare în Marea Azov
Articolul următor SPIT. Ghișeele fiscale, închise săptămâna viitoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei