Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că este favorabil limitării numărului de refugiaţi admişi în ţară, dar a avertizat că nu există o soluţie uşoară la problema migraţiei cu care se confruntă Europa de mai mulţi ani, transmite agenţia DPA.
- Publicitate -
„Trebuie să limităm numărul sosirilor, nu este niciun dubiu în această privinţă", a spus Steinmeier, la o emisiune a televiziunii publice ARD.
Potrivit preşedintelui, este necesară o abordare cuprinzătoare, care să includă impunerea de către Germania de controale mai stricte la frontiere şi, la nivelul Uniunii Europene, proceduri mai rapide de deportare a persoanelor ale căror cereri de azil au fost respinse sau nu au aproape nicio şansă de a fi aprobate.
„Dacă putem gestiona această reglementare, şi, slavă Domnului, suntem pe cale să o facem, atunci numărul de sosiri în Germania va scădea", a spus Steinmeier, care a adăugat că „este o muncă laborioasă”.
Migraţia a redevenit un subiect fierbinte în politica germană în contextul în care se apropie alegerile în landurile Hesse şi Bavaria, iar sprijinul pentru partidul anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) este în creştere.