Duminică, 07 Iunie 2026

Grecia alocă 780 de milioane de euro pentru protecţia biodiversităţii marine

de Sorin MIHALACHE Marţi, 16 Aprilie 2024 260 < 1 min citire
Grecia alocă 780 de milioane de euro pentru protecţia biodiversităţii marine
Grecia îşi continuă eforturile de protejare a biodiversităţii marine şi combatere a poluării litoralului prin 21 de iniţiative în valoare totală de 780 de milioane de euro, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, citat de agenţia Reuters.
Grecia, din care fac parte mii de insule, are cel mai lung litoral din întreaga Mare Mediterană. La Atena s-a anunţat, săptămâna trecută, intenţia de înfiinţare a două parcuri marine - unul în Marea Ionică şi unul în Marea Egee - în cadrul iniţiativelor menţionate.
În linişte, dar metodic, Grecia joacă un rol de frunte în apărarea împotriva schimbărilor climatice dramatice, despre care s-a dovedit că afectează toate regiunile şi toate activităţile", a afirmat Mitsotakis.
El a precizat că parcurile marine, care vor fi delimitate până la începutul lui 2025, în urma unor studii ştiinţifice, vor cuprinde 32% din apele naţionale.
Prim-ministrul a adăugat că, printre alte iniţiative în curs, se numără campanii pentru reducerea poluării cu plastic, crearea unui sistem de monitorizare pentru zonele maritime protejate - deoarece vor fi interzise metodele de pescuit care degradează fundul mării - şi construirea de staţii de încărcare pentru vasele electrice în 12 porturi. 
Taguri
Articolul anterior Camera Deputaţilor va lucra în sistem mixt, prin mijloace electronice şi cu prezenţă fizică
Articolul următor Percheziții în două locuințe din Constanța, într-un dosar penal cu prejudiciul de peste 200.000 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei